Asociația “Făclia” a lansat Stagii de practică pentru TINEri
15 februarie 2016
Experiență direct de pe băncile școlii. Acest deziderat al angajatorilor devine posibil și în Moldova. Asociația Obștească pentru Copii și Tineret “Făclia”, în parteneriat cu Fundația CNV Internaational, a lansat în Moldova programul “Stagii de practică pentru TINEri”. Acesta este dedicat studenților din cadrul colegiilor și are ca scop facilitarea tranziției de la școală spre mediul de muncă, conform unei metodologii inovatoare. Primul partener cu ajutorul căruia este pusă în aplicare noua modalitate de organizare a practicii este Colegiul Politehnic din Chișinău. Până la finele lunii februarie, 20 dintre elevii acestei instituții vor deține certificate de practică și un plus de valoare la angajare.
Angela Ciocîrlan, Președinte și Fondator al Asociației Făclia: “Metodologia pentru stagiile de practică, elaborată ca urmare a unui studiu efectuat de Asociația “Făclia”, se bazează pe principiile învățământului vocațional, o tendință tot mai actuală în Republica Moldova, de la adoptarea noului Cod al Educației, în 2014. Astfel, stagiul de practică este focusat pe student. Pe lângă aplicarea în condiții reale de muncă a cunoștințelor teoretice acumulate, pe durata practicii acesta este asistat de un supervizor din partea instituției de învățământ, dar și de un tutore desemnat de companie. Totodată, componenta absolut inovatoare de care beneficiază practicantul este pregătirea sa pentru angajare.”
Astfel, în cadrul unui curs de instruire pre-stagiu, studenții studiază regulile codului de etică la locul de muncă, trec teste de autoevaluare a competențelor și exersează demersul de angajare, inclusiv simularea interviului pentru ocuparea unui loc de muncă. În același timp, tutorii sunt instruiți cum să ofere asistență tinerilor pentru integrarea în mediul de muncă și acumularea competențelor profesionale specifice.
Primii beneficiari ai noii modalități de practică sunt 20 studenți de la specialitățile: Tehnician Electroenergetică, Electromecanică și Metrologie, din cadrul Colegiului Politehnic din Chișinău.
Lilia Grajdian, Coordonator de Practică, Colegiul Politehnic din Chișinău: “Programele de formare incluse în proiectul-pilot sunt solicitate pe piața muncii și colectivul didactic este interesat să pregătească specialiști calificați care corespund cerințelor angajatorului. Până la moment, am realizat mai multe proiecte venite din partea Ministerului Educației, a mediului academic. Acum, cu Asociația “Făclia”, avem posibilitatea să colaborăm cu reprezentanții societății civile care văd procesul de formare profesională sub alt unghi.”
Beneficiarii stagiului de practică au fost selectați conform unor exigențe ce țin cont de reușita academică, scrisoarea de intenție și CV-ul. Timp de o lună, câte 6 ore în fiecare zi, ei vor merge la “serviciu” la una dintre companiile partenere ale proiectului: GasNatural Fenosa, întreprinderea Introscop și departamentul Tehnic al Univesității de Medicină și Farmacie “N. Testemițanu”.
Veronica Volcov, Consultant în cadrul programului “Stagii de practică pentru TINEri”: “Pentru viitor, Asociația “Făclia” preconizează extinderea stagiilor de practică conform acestei metodologii și în alte instituții de învățământ profesional tehnic postsecundar, din cele 47 existente. În același timp, am elaborat și vom distribui Ghidul de consiliere și orientare profesională pentru tineri “De la studii - la angajare” pentru a extinde impactul bunelor practici acumulate asupra unui număr cât mai mare de studenți aflați în căutarea unui loc de muncă.”
După evaluare, stagiarii vor primi certificate de practică și au oportunitatea de a primi o invitație pentru angajare ulterioară.
Programul “Stagii de practică pentru TINEri” este implementat de Asociația Obștească pentru Copii și Tineret “Făclia” în parteneriat cu Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova și Colegiul Politehnic din Chișinău, cu suportul financiar al Fundației CNV Internaational.