Concurs pentru selectarea unei experte/unui expert/companii care va livra un curs de formare profesională în domeniul educației digitale pentru tineri

17 martie 2023

Concurs pentru selectarea unei experte/unui expert/companii care va livra un curs de formare profesională în domeniul educației digitale pentru tineri

CONTEXT

Asociația Obștească pentru Copii și Tineret „FĂCLIA” implementează, în perioada februarie 2022 – iunie 2023, proiectul „Centrul virtual de ghidare în carieră TIME4SKILLS”, care își propune să contribuie la sporirea şanselor de angajare și auto-angajare a tinerilor și tinerelor care nu sunt încadrați în câmpul muncii și nici nu urmează o formă de instruire sau pregătire profesională (NEET) prin consiliere vocațională, mentorat și coaching.

Mijloacele financiare pentru realizarea proiectului sunt acordate de către Fundația Est-Europeană în cadrul proiectului ”Oportunități mai bune pentru tinerii și tinerele care nu beneficiază de educație, formare și locuri de muncă (Inițiativa de incluziune a tinerilor și tinerelor NEET)” finanțat de către Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia prin intermediul proiectului „Cetățeni activi. Comunități prospere”.

OBIECTIVUL CONCURSULUI

Obiectivul general al concursului constă în selectarea unei experte/unui expert/companii care va livra un curs de Educație digitală pentru tineri.

SARCINI ȘI LIVRABILE

Experta selectată/expertul selectat va realiza următoarele sarcini:

Nr.

Descrierea sarcinii

Perioada de realizare

Număr ore

1.

Livrare curs de formare profesională în domeniul educației digitale pentru tineri, conform  următoarelor tematici: 

  • Noțiuni introductive. Instalare programe necesare realizării instruirii.
  • Psihologia culorilor. Coloristica. Profiluri de culoare: RGB/CMYK
  • Creare document Adobe Illustrator. Rezoluții. Tipurile de Fișiere (ai, eps, jpg, png, pdf). Studiul interfeței: bara de meniuri.
  • Instrumente Illustrator: Pen Tool, Brush Tool, Gradiente,  Swatches, Layers etc.
  • Modificare culori și forme. Workshop Polygon.
  • Tipuri de fonturi. Instalarea unui font. Selectarea fonturilor și dezvoltarea unui sistem tipografic pentru prezentare.
  • Workshop Geometric Art.
  • Instrumente online gratuite (Canva,Crello, Piktochart, Infogr.am).
  • Aplicarea legilor și principiilor de compoziție.
  • Workshop: Creare de Pattern, Photo through text.
  • Structura și 5 exemple de machete. Selectarea paletei de culori, fonturi, figuri.
  • After Effects: crearea unui proiect, importare de imagini sau elemente audio utile, generarea unei secvențe.
  • Principii și tehnici de bază în animație: squash, stretch, anticipation, staging, tweening, follow through and overlapping action, ease in and ease out, timing, etc.
  • Cursivitate și continuitate – pregatirea unor scene pentru montaj. Succesiunea narativă a cadrelor și velocitatea mișcării personajelor/elementelor vizuale în cadre separate.
  • Realizare elemente design grafic și animație pentru afaceri.

 

Aprilie – iunie 2023

150

CRITERII DE SELECȚIE

 

Nr.

Criteriu

Punctaj 

  1.  

Studii relevante

25 p.

  1.  

Experiență relevantă

50 p.

  1.  

Oferta de preț

25 p.

MOD DE PREZENTARE A OFERTEI

  1. CV-ul expertei/expertului;
  2. Oferta financiară: conform modelului din Anexa 1 la prezenta cerere de oferte.

Oferta va fi prezentată până la data de 31.03.2023, prin e-mail la adresa faclia.ungheni@gmail.com sau direct la adresa str. Decebal nr. 38, mun. Ungheni.

Share: