Programul „GHIDARE ÎN CARIERĂ”

03 May 2020

Business InnoHub Ungheni (Asociația FĂCLIA) pune la dispoziție Programul „ORIENTARE ÎN CARIERĂ” 

Cel mai necesar și actual program pentru TINEri și Părinți!

Care sunt meseriile în curs de dispariție și care sunt cele ce vor rămâne, dar într-o altă formă, dată de revoluția digitală?

Care vor fi profesiile noi, la care nici măcar nu ne gândim acum, dar pe care tinerii de azi le vor practica?

Ce este mai important formarea de aptitudini sau cea de competențe? Ce aptitudini față de muncă le implantăm copiilor?

Studiile ne arată că fiecare al doilea elev din clasele absolvente (IX, XII) consideră că noile meserii ale viitorului vin din domeniul roboticii, inteligenţei artificiale şi al calculatoarelor. Aceștia sunt atraşi de marketingul digital, programare, robotică şi inteligenţă artificială, turism spațial şi arhitectură de spaţii virtuale şi dezvoltare de biomedicină sau biotehnologie, precum și de inovația în domeniul energiilor alternative.

Și preferințele părinților și cadrelor didactice coincid în mare măsură cu cele ale copiilor. 

ORIENTAREA ÎN CARIERĂ este un program axat pe ghidarea părinților și copiilor în identificarea vocației pentru o carieră de succes și o viață împlinită.

Componentele programului

  1. Orientare vocațională - teste individuale;
  2. Dezvoltare personală - curs de educație non-formală;
  3. Formare profesională - cursuri profesionale de scurtă durată;
  4. Clubul părinților contemporani - sesiuni de grup, consiliere și consultanță individuală;

Cu cine lucrăm?

Programul se adresează elevilor mai mari de 14 ani, studenților, tinerilor în general și părinților.

Ce oferim?

Ghidăm tinerii spre viitoarea profesie prin:

  • servicii individuale și conexe prin care tinerii descoperă ce „superputeri” au, ce pot face mai bine cu ele, adevărata vocație pentru o carieră de succes și o viață împlinită.
  • testare vocațională și de dezvoltare personală care să îi ajute în alegerea drumului în viitoarea cariera.
  • suport în identificarea abilităților personale și obiectivelor de viitor.
  • servici practice de consiliere vocațională și mentorat, prin care tinerii se pot cunoaște mai bine, își pot planifica și dezvolta abilitățile de care au nevoie în pregătirea pentru viitoarea profesie.
  • acces la activități prin care își dezvoltă abilități și competențe noi, necesare în planul lor de carieră și dezvoltare personală, 
  • acces la întâlniri (online și offline) cu profesioniștii din domenii diferite, activitate, având scopul să inspire tinerii în alegerea viitoarelor meserii;.

Sprijinim părinții prin:

  • consiliere individuale;
  • acces la evenimente - întâlniri online și offline cu tinerii și părinții;
  • masterclass - pentru părinți

Cum îi ajutăm?

Îi provocăm, îi îndrumăm și le înlesnim accesul la resursele necesare așa încât să:

  • identifice domeniile de activitate care li se potrivesc în funcție de interesele și aptitudinile pe care le au;
  • să își cunoască limitele și să planifice depășirea lor;
  • să își construiască planul de acțiune pentru dezvoltarea personală în viitor;
  • să își dezvolte noi abilități și competențe, ghidați de profesioniști și prin activități practice;
  • să învețe să folosească noi instrumente de lucru, necesare în realizarea planului de viitor dorit;
  • să se conecteze cu resursele de care au nevoie pentru a dezvolta abilități printr-o experiență practică;
  • să învețe să-și construiască un CV, scrisoare de intenție, cum să aplice la universitate sau jobul dorit.

Mai multe detalii poți afla la numerele de telefon: ?060484948; 068233484

Înscrie-te ACUM 

Share: